Observând cu atenţie umbra beţelor în locuri diferite, s-a aflat că Pământul este o sferă mare.

Măsurând cu grijă cum se frânge lumina când trece din aer în sticlă, s-au realizat lunetele, adevărate prelungiri ale ochilor noştri.

Privind prin lunetă, s-a aflat că Luna este plină de cratere.

Analizând cu atenţie căderea pietrelor şi mişcarea Lunii în preajma Pământului, s-a aflat că toate corpurile se atrag reciproc.

Perfecţionând instrumentele pentru observat departe, s-a aflat că Pământul în drumul său poate întâlni nenumăraţi bolovani, mari şi mici - asteroizii.

Calculând cu grijă, s-a aflat că în urma căderii pe Pământ a unui asteroid de doar 2 km diametru, s-ar produce o catastrofă la nivel planetar şi omenirea ar pieri. Numărând asteroizii mari şi mici şi măsurând craterele de pe Lună, s-a aflat că un astfel de asteroid cade pe Pământ în medie, o dată la un milion de ani. Aşadar, probabilitatea ca omenirea să dispară în următorul an datorită căderii unui asteroid este de unu la un milion.

Rezultatul este înfricoşător: oricine joacă la o loterie cu un milion de participanţi îşi pune speranţele în şansa de a câştiga premiul cel mare. Dispariţia omenirii în următorul an este la fel de probabilă!

Această descoperire s-a desfăşurat pe mai bine de două milenii, implicând nenumăraţi reprezentanţi a zeci de generaţii. În acest moment nu ştim care va fi următorul asteroid mare care ne va lovi şi nici când se va întâmpla aceasta. Mai trist, nu dispunem în acest moment de mijloace pentru a devia din drum un astfel de bolid cosmic.

Dacă generaţia actuală nu este capabilă să rezolve aceste probleme, suntem nevoiţi să educăm generaţiile viitoare ca să înţeleagă aceste probleme şi să fie mai capabili decât noi să le rezolve!

Lumea este unitară şi înţelegerea ei se cuvine să fie abordată unitar, înainte de a urma specializări înguste. Exemplul asteroizilor implică numeroase abordări specializate din: astronomie, fizică, geologie, statistică, chimie, biologie, tehnologie. Dar problema nu poate fi înţeleasă decât unitar, aşa cum este ea!

Învăţarea ştiinţei este ceva ce elevii noştri fac nu ceva care li se face. Scopurile învăţării ştiinţei se cuvine să educe elevii să fie capabili:

• să trăiască emoţia şi bucuria cunoaşterii lumii
  Adeseori activitatea ştiinţifică este asociată cu lipsa trăirilor şi emoţiilor, considerate apanajul exclusiv al artei şi religiei. Nimic mai neadevărat! Emoţia copleşitoare a celui care şi-a dat seama prima dată cât de imens este Pământul, a celui care a văzut primele cratere pe Lună, a celui care a înţeles că toate corpurile din Univers se atrag reciproc, sau a celui care a aflat că este foarte probabilă pieirea omenirii în urma impactului unui asteroid sunt de neegalat! Avem datoria să le oferim tinerilor prilejul împărtăşirii unor astfel de emoţii şi bucurii.
• să folosească metoda ştiinţei şi cunoaşterea în deciziile personale
  Utilizarea antibioticelor, înlocuirea lămpilor cu incandescenţă cu cele economice, măsurarea temperaturii corpului, utilizarea unui telefon portabil în poziţia corectă faţă de cap, deconectarea aparaturii electronice în timpul unei furtuni cu descărcări electrice sunt decizii curente pe care oricare dintre noi este nevoit să le ia. O bună educaţie ştiinţifică ne permite să luăm deciziile corecte în cunoştinţă de cauză.
• să se implice pertinent în dezbaterile publice care privesc ştiinţa, aplicaţiile şi implicaţiile ei
  O eclipsă totală de Soare, sfârşitul lumii în anul 2000, alinierea planetelor, alimentele modificate genetic, pericolul asteroizilor sunt teme de dezbatere publică. Într-o societate educată ştiinţific, pseudoştiinţa şi exagerărire nefondate vor găsi repede contraargumente ştiinţifice din partea celor în cunoştinţă de cauză.
• să-şi sporească eficienţa economică utilizând cunoaşterea şi metoda ştiinţei Într-o societate concurenţială în care prefacerile se succed accelerat, vor face faţă doar cei capabili să înveţe sistematic, să-şi folosească creativ priceperile pentru rezolvarea eficientă a problemelor care apar la tot pasul.

---

• Unificarea prin metoda ştiinţei
  Observarea, ipoteza, testarea prin experiment, modelarea, raţionamentul sunt activităţi comune tuturor specializărilor ştiinţifice. Exersarea acestor activităţi, indiferent de natura temei studiate, va asigura prin sine unificarea înţelegerii lumii.
• Unificarea prin rădăcinile în astronomie ale tuturor ştiinţelor
  Ontogenia repetă filogenia - un principiu care asigură că învăţarea ştiinţei va fi mai accesibilă dacă se începe cu observarea fenomenelor astronomice. Totodată, observarea cerului este spectaculoasă, iar intensitatea emoţiilor este de neegalat.
• Unificarea prin utilizarea propriului corp ca subiect şi instrument de studiu
  Implicarea frecventă a propriului corp în explorarea şi investigarea lumii induce convingerea apartenenţei la Univers, făcând relevant studiul lumii.
• Unificarea prin modelări relevante ale unor procese dintr-un domeniu folosind procese din altul
• Unificarea prin utilizarea unui limbaj comun, simplu, cu restrângerea "jargonului" specific fiecărei ştiinţe.

• ochiul
• modelarea ochiului cu o bilă transparentă (formarea imaginii, rolul pupilei, clipirea)
• modelarea ochiului cu un balon cu lentilă (formarea imaginii, pata oarbă, deficienţe ale ochiului, ochelarii)
• vederea binoculară (paralaxa, iluzia găurii în palmă)
• persistenţa viziunii
• limita rezoluţiei
• limitele acomodării
• compunerea culorilor
• neuronul
• modelarea unui neuron
• modelarea unui influx nervos
• percepţia presiunii
• estimarea unghiurilor
• modelarea respiraţiei
• modelarea fonaţiei
• modelarea urechii externe
• percepţia sunetelor
• determinarea razei Pământului
• determinarea distanţei până la Lună
• modelarea la scară a sistemului Pământ-Lună
• modelarea unui reactor nuclear